Portret #remesh – Doamna Gema – Despre puterea empatiei
Gema Cobzariu e consilier de inserție la Ateliere Fără Frontiere, cu studii în asistență socială, teologie romano-catolică și, ulterior, în terapia de familie.
După terminarea facultății s-a angajat la Uniunea Teatrală, într-un proiect social pentru bătrânii artiști în nevoie: mese calde, activități de reactivare a statutului. Apoi a lucrat la DGASPC sector 1, într-un serviciu de alternative de tip familial, adopție și plasament.
Următorul loc de muncă a fost la o fundație care se ocupa cu dezinstituționalizarea și integrarea în familii și în societate a copiilor seropozitivi din căminele-spital de la Victor Babeș și Vidra. „Fundația a preluat din 1996 cei în jur de 200 de copii din sistem. Au urmat 15 ani de activitate, cu diferite proiecte. Pentru că era un virus necunoscut, însoțit de tot soiul de stigme, tendința era ca persoanele seropozitive să fie izolate – au fost împărțiți pe arii teritoriale și s-au făcut centre pentru copii seropozitivi. A fost o poveste dezumanizantă, nu erau văzuți ca copii cu speranță de viață. Erau multe situații în care au fost infectați în mediul spitalicesc și părinții erau mințiți că copiii au murit. Fundația și-a propus să încerce reintegrarea în familii, dar a fost un proces foarte complicat, care a reușit doar în câteva cazuri. Apoi s-a încercat plasarea lor în familii adoptive, dar nici acest proces nu s-a desfășurat cu mare succes. Următorul pas a fost integrarea într-un mediu familial, în case de copii. Am făcut diverse pentru acești copii. Unii au rătăcit și rătăcesc și în zilele noastre.”
Prin munca cu acești copii a văzut îndeaproape limitele ajutorului primit din sistem, din cauza traumei abandonului din interiorul lor, care filtra orice mesaj și orice experiență: „Trăiau în trecut și nu puteau ieși de acolo. Nimic nu avea valoare, nu observau eforturile pe care unii oameni le făceau pentru ei. Se gândesc: „tu te ocupi de mine din interes, ești plătit. Cei care m-ar fi iubit cu adevărat, posibilitatea ca eu să mă simt iubit fără obligații ar fi fost cu familia mea, acolo vreau să încerc. Tu de fapt ai familia ta iar aici ești din obligație.” Fără integrare într-o formă de familie, din care să simtă iubire și ascultare, nu există schimbare. Eu nici în momentul ăsta nu cred că există deschidere în România pentru nevoile unui copil abandonat. Înseamnă să-l iei acasă, să ți-l asumi, și nu avem încă această sensibilitate. ”
Au urmat pentru Gema proiecte de consiliere școlară, pe prevenirea abandonului școlar, apoi a decis să reia studiile, să devină terapeut. „E vorba de relații, să-mi dau seama ce nu funcționează, pentru că familia de fapt e un sistem- cine e cel mai interesat să facă schimbarea, cine suferă cel mai mult. ”
Din 2015 lucrează la Ateliere Fără Frontiere, în acompanierea persoanelor adulte- formare de abilități de viață și de muncă, rezolvarea problemelor personale. Face consiliere bilunară cu beneficiarii. „La noi ajung oamenii prin partenerii noștri sociali- organizații și instituții care lucrează cu beneficiari în serviciile lor sociale. Îi ghidează către noi ca să îi ajutăm pe partea de muncă, dar și cu suport, îndrumare și consiliere pe partea de rezolvare de probleme personale. Nu avem resursele să rezolvăm probleme de sănătate și de locuire, însă îi putem ajuta să acceseze serviciile de sănătate, printr-un contract de muncă.”
Miza e să-i ajute să-și facă un proiect de viață și unul profesional. „În întreprinderea de inserție oamenii care au vulnerabilități dezvoltă abilități și competențe profesionale care să-i ajute să iasă pe piața muncii. Evident că faci un proiect profesional după o perioadă de adaptare, de cunoaștere și autocunoaștere- să-ți fie clar ce știi, ce-ți place și ce nu-ți place. Îți dai seama, te stabilizezi, și apoi ieși pe piața muncii cu o țintă clară.”
Participanții programului de inserție pot lucra la Ateliere Fără Frontiere doi, maxim trei ani. Etapele sunt: cea de adaptare (3 luni), de stabilizare (un an), iar restul perioadei e pentru partea de profesionalizare – deprinderea unei meserii. În perioada de adaptare se intervine asupra urgențelor și se încurajează dezvoltarea abilităților de bază pentru viață profesională – atenție, punctualitate, munca într-un colectiv. Apoi, în perioada de stabilizare, se investește în cunoștințele profesionale și în auto-cunoaștere. Spre sfârșitul perioadei de stabilizare există o evaluare de competențe profesionale. „Așa înțelegem ce nevoi mai există – de formare, de încurajare. Uneori, găsim un angajator pentru câte o practică, pentru a se adapta la schimbare, la un mediu nou. Apoi urmează tot ceea ce înseamnă plasarea efectivă pe piața muncii: întocmirea unui CV, joc de roluri pentru interviuri, contactarea angajatorului.”
Evaluarea dorinței de schimbare e elementul cheie în determinarea unui bun candidat pentru programul de inserție derulat de Ateliere Fără Frontiere. „Schimbarea la adult e foarte complicată. Terapiile și mai toate serviciile sociale vizează schimbarea. Oricine din afară te poate sprijini, dar greutatea vine la tine, efortul e mare. Sunt schimbări mari, foarte greu de făcut, și te gândești dacă merită. Oamenii ca să facă schimbări au nevoie să vadă beneficiile. Le pun în balanță, le trec prin filtrul valorilor lor, și vor spune dacă vor sau nu vor să facă schimbarea. Chiar dacă nu ți-o spun ție, chiar dacă nu devin nici ei foarte conștienți de concluzii, așa procesează. Ca să poată să fie făcută schimbarea trebuie să existe o motivație intrinsecă. Adulții care au convingeri formate deja se schimbă greu. Inclusiv când e vorba, de exemplu, de scris și citit, de dobândirea abilităților minime.”
Sunt urmărite aspectele vieții din care vin, de obicei, problemele: locuirea, situația financiară – îndatorare, supraîndatorare, starea de sănătate, adicții, piedici din partea familiei (situația cea mai întâlnită e când soțul/partenerul se opune unui loc de muncă pentru soție), situații de violență, dizabilități, autonomie scăzută, istoricul personal, educația etc. Integrarea persoanelor din sistem e o știință în sine, cu regulile ei.
Acompanierea persoanelor din grupuri vulnerabile nu e încurajată prin politici publice în România, chiar dacă statul ar avea, pe termen lung, foarte mult de câștigat prin integrarea oamenilor pe piața muncii. „E o chestiune de timp până și statul român o să dea importanță acestor categorii, pentru că, de fapt, neputința acestor oameni de a avea un serviciu, un venit, tot statul o suportă, mai bine sau mai puțin bine. În schimb, dacă s-ar uita și ar recunoaște-o, dacă ar da o formă organizării relației dintre oamenii pregătiți să lucreze cu categoriile astea și beneficiari, situația s-ar îmbunătăți. Până atunci, noi ne străduim, ăla un pic, ăla un pic, dar nu putem să acoperim toată nevoia. Cred că statul este dator să facă o politică în sensul ăsta – pentru acompanierea acestor persoane vulnerabile să ajungă pe piața muncii. ”
Doamna Gema, cum îi spun toți beneficiarii de la Ateliere Fără Frontiere, a crescut într-o familie numeroasă. Toți cei cu care am vorbit păreau să se bazeze mult pe îndrumarea ei, în orice problemă. Doamna Gema are voce foarte blândă, liniștitoare, și o privire care te face să simți că e în regulă să i te destăinui. Te privește direct, face asta pentru că vede mai departe de înveliș și de situația socială. „Pentru mine esențială e valoarea interioară, care e în fiecare dintre noi, în mod egal. Creștem și simțim că trebuie să fim în competiție, că ai valoare dacă ești frumos, sau bogat, sau nu știu cum, uitând de esență. Avem aceleași nevoi, și dacă nu ni le acordăm unii altora, suntem toți singuri. Nu suntem învățați să ne uităm în interior, ci în exterior. Dacă eu îți dau ție valoare, ai valoare, dacă nu, nu. Nu e așa. Poți să te simți valorizat de mine, dar ai valoare independent de ce spun eu. Nu suntem obișnuiți să vedem propria valoare, din interior, și din cauza asta suntem răniți, toți suntem o rană.
Un lucru e sigur și general valabil: noi, oamenii, avem nevoie de afecțiune, și dacă simțim că cuiva îi pasă, atunci vom progresa. Dacă nu, simțim mereu disconfort. Oamenii pot face progres dacă sunt simțiți, înțeleși, văzuți, și auziți. Sunt nevoi fundamentale.”
Seria acestor interviuri este susținută de Banca Transilvania, partener strategic al atelierului #remesh.