Publicat pe

Pasiunea nu are frontiere

Sunt atâtea povești frumoase cu final fericit la Ateliere Fără Frontiere care merită spuse. Astăzi, vă spunem povestea Mariei, 46 ani, care și-a găsit vocația și liniștea la mașina de cusut.  „Îmi place să cos și nu m-aș vedea să lucrez altceva!” Auzind cât de frumos vorbește despre munca ei, am realizat că pasiunea nu are… frontiere.

Maria și-a croit drumul în atelierul Remesh timp de doi ani jumătate. A fost beneficiară a programului de inserție socială și profesională și a parcurs cu răbdare și ambiție toate etapele ce sunt parte din demers – adaptare, stabilizare, profesionalizare. 

Acum, la sfârșit, ne povestește despre munca ei, care s-a transformat într-o pasiune frumoasă și o metodă de terapie ce îi așează gândurile în ordine.

„Am cusut prima oară cand aveam vreo 6-7 ani, pe mașina bunicii. Era una Singer cu o ditamai pedala, atât de grea că mă puneam eu pe o parte, verisoara mea pe altă parte și ne lăsam pe rând pe ea ca să se miște. O vedeam pe bunica cum coase și voiam și eu să încerc. Mi-a dat o bucată de material, ea dădea din pedală și eu țineam linia. De-atunci țin minte că mi-a plăcut.

Ani mai târziu am ajuns la un curs de recalificare de croitorie. Mi-a spus o vecină că se face gratuit prin Forțele de Muncă. M-am dus cu drag și mi-am dat seama că îmi place să cos, dar nu îmi place să croiesc, adică să fac tipare și haine după măsurători. Atât de bine s-au așezat lucrurile, că la o săptămână după ce am început cursul mi-am și găsit de lucru în domeniu.

După perioada asta s-au întâmplat lucruri despre care nu vreau să vorbesc acum. Nu vreau să mă împovărez nici eu, nici pe altcineva cu povestea mea.

S-au întâmplat lucruri mai puțin frumoase, după care am ajuns la Ateliere Fără Frontiere, în programul de inserție socială și profesională, care pentru mine a durat aproximativ doi ani jumătate.

Am trăit fiecare etapă cu răbdare și mi-am dorit să fie bine. Am cerut și am permis să mi se ofere ajutor pentru a mă ridica și am primit din plin.  

Cel mai mare ajutor de la Ateliere Fără Frontiere au fost oamenii. Fiecare e aici cu povestea lui, cu problema lui, iar eu am învățat câte un pic de la fiecare. Am învățat de cine să mă apropii și care ar fi lucrurile de care să mă țin departe. 

Înainte eram timidă și nu prea vorbeam, dar am învățat cu timpul să mă deschid față de oameni pentru că de la fiecare pot învăța multe. 

Încrederea și respectul sunt cele mai importante lucruri din lume.

Cusutul e o muncă relaxantă. E și complicat că trebuie să fii atent la detalii. Dar când sunt la masina și cos, îmi pun problemele în ordine alfabetică. Simt ca fac terapie, mai ales dacă am în lucru culori frumoase. Îmi place să asortez verde cu galben, portocaliu cu galben, galben cu mov. Albastru e culoarea mea preferată. Nu prea îmi place verde cu albastru. Mi se pare ca se bat cap în cap.

La bannere am descoperit că îmi place să croiesc. Într-o zi nu avem așa mult de treabă și am croit eu un produs nou. O gentuță cu capac rotund. Am decupat un banner și am făcut o combinație între doua produse. Pe bannere și mesh-uri îmi place să încerc lucruri noi și îmi place că pot să decupez fiecare produs așa cum îmi place mie.

Chiar dacă cos la muncă, aș coase și acasă. Nu am masina mea, dar dacă aș avea, Doamne ce nu aș coase. Aș face haine, m-aș uita pe Internet la tipare, aș face fețe de masă, orice. Momentan cos cu mâna, cel mai des măști pentru mine și vecini.

Toată lumea trebuie să pună la un moment dat mâna pe o mașină de cusut. Eu așa cred.

Când am terminat cei doi ani jumătate de inserție, împreună cu consilierul de inserție care m-a ajutat să-mi fac un plan profesional, mi-am găsit imediat de lucru la un atelier de confecții pentru echipamente de muncă. Mă bucur că e la cinci minute de remesh și pot să trec pe aici de câte ori vreau să-mi văd vechii colegi. Diferența dintre bannere și textil este că la textil poți să desfaci și să faci la loc, dacă greșești. 

Momentan învăț, mă acomodez. Am răbdare să văd ce îmi place mai mult, să mă specializez. În viitor, nu se știe ce va fi, dar am încredere că o să fie bine.”


Maria a fost una dintre beneficiarele Remesh care a lucrat pentru a transforma bannere și mesh-uri publicitare în produse fashion sustenabile. În atelier lucrează în mare parte femei, care au trecut prin situații dificile – violență domestică, trafic de persoane, consum de substanțe, tinere instituționalizate,  pe care le sprijinim în procesul de reintegrare profesională și socială.

Le asigurăm un loc de muncă în care capătă aptitudini și abilități pentru o meserie cerută pe piață în timp ce colaborăm cu asistenți sociali din rețeaua de parteneri pentru a asigura locuințe, servicii medicale și alte nevoi specifice. 

Banca Transilvania este partener remesh și sprijină activitatea de inserție socială și profesională a persoanelor vulnerabile care lucrează în atelier. Mulțumim pentru sprijin și pentru poveștile frumoase pe care le construim zi de zi, împreună!