Portret #remesh – Despre puterea de a-ți depăși temerile

Adela spune că s-a născut la casa de copii, în sectorul 1, în București. A stat acolo până la vârsta de 19 ani, apoi, printr-un program al Asociației ProAct Suport în colaborare cu DGASPC, a primit un apartament social împreună cu încă patru fete și o persoană care le ajută să învețe, ușor-ușor, să se organizeze singure.

Pare timidă și copilăroasă, spune chiar ea că nu îi dai vârsta asta. Îi plac pisicile („sunt mari, sunt frumoase, și blănoase”) și, în general tot ce e pufos. „Într-o dimineață era în autobuz o doamnă cu o haină de blană. I-am cerut voie să o iau în brațe.”

Când se emoționează, se sperie, sau se simte depășită, se gândește la pisici și se simte mai bine. De la centrul de plasament i s-a spus că are întârziere ușoară – „am mediu, adică citesc mai greu, sau rețin mai puțin. Am fost la școala ajutătoare, învățam acolo lucrurile mai ușoare. (…) Sunt mai prejos, nu pot să fac ce fac alții.”

Știe că în scurt timp va trebui să fie pe picioarele ei, să învețe să își organizeze viața pe cont propriu: să păstreze un loc de muncă, să poată închiria un loc al ei. I-au spus-o consilierii DGASPC și ProAct Suport, discută asta și cu consilierii de inserție de la Ateliere Fără Frontiere. Nu îi e încă foarte clar ce va însemna asta, e o schimbare foarte mare, care o sperie. Parcă ar prefera ca viața ei să nu trebuiască să se schimbe, să poată să locuiască în continuare la cămin, cum a făcut până la 19 ani, sau cu cineva care să se asigure că nu i se întâmplă nimic rău.

„Mi-au spus că trebuie neapărat să fiu independentă, că am vârstă foarte mare. Dar mi-e urât să trăiesc singură, atâția ani am fost în centru, și acum să auzim altă regulă, cu chiriile. În cămin era mai bine, dar era și bătăi, și violență, și reguli. Veneau alții la tine dă-mi mâncarea ta, dă-mi hainele, dă-mi jucăriile. Am fost în mai multe centre de la sectorul 1, eram o sută și ceva, camere de fete și camere de băieți, și patru infirmiere. Dormeam, mâncam, făceam activități sâmbăta și duminica, mergeam la școală.”

Dar dacă nu e posibil și chiar trebuie să stea singură, își dorește să aibă o casă pe numele ei, din care să nu poată fi alungată. „Strângem bani, cu DGASPC-ul, să ne aducă la noi la case. Mi-e frică să nu rămân pe drumuri. Dacă unde închiriez se răzgândește, eu nu știu să-mi găsesc singură casă. Nu știu nici cu banii. Cât costă o casă, 12 albastre?” Milioane?, întreb eu. „Da, le-am învățat pe culori- ce culoare are bancnota- 12 albastre, 12 roze. Eumașa știu, cu imagini, pot învăța mai ușor”, îmi explică Adela zâmbind.

Obiectivul programului social în care e acum e să-și dobândească independența, să învețe ce înseamnă să fii un adult în societate. E un proces foarte lent pentru Adela, plin de frică de necunoscut. Roțile ajutătoare pentru această viitoare independență sunt locul de muncă în atelierul remesh și viața în apartamentul social. La remesh învață să muncească întrun colectiv, să deprindă lucruri noi, să facă mici sarcini repetitive, să respecte reguli, să fie punctuală, să își gestioneze emoțiile, să comunice cu colegi care nu îi menajează întotdeauna sentimentele, care nu au întotdeauna răbdare cu ritmul ei. În apartament învață să-și facă de mâncare, să meargă la cumpărături, să-și țină lucrurile curate, să aibă o rutină, să-și organizeze venitul și să pună bani deoparte.

Lucrează de nouă luni în croitoria remesh, unde a învățat să taie și să curețe mesh-urile, și să pregătească umplutura pentru fotolii, din materialele rămase de la croit. Încă nu e pregătită să coasă singură la mașină, însă i-ar plăcea să încerce. Îi place lucrul manual, la școală a văzut cum e olăritul și pictura pe icoane. „Acasă cos la etamină, am un desen pe care-l cos, pe culori. Are un model frumos, cu o biserică.” Îi place și munca în atelier, a învățat lucruri noi, și e foarte bine că primește și o mâncare caldă. „Sunt ajutată de doamnele de aici, la discuții, despre sufletul meu, să ne îndrume despre viitor, despre locul de muncă.” Întrebată care crede că-i sunt calitățile, Adela se gândește puțin și spune: „cred că sunt bună uneori, sunt cuminte, sufletistă, sunt deșteaptă la unele lucruri.”

Organizațiile și întrepridnerile a căror activitate este reintegrarea adulților vulnerabili pe piața muncii, prin activitatea economică, așa cum sunt atelierele create de Asociația Ateliere Fără Frontiere (educlick, remesh și ferma bio&co), sunt pentru tinerii ca Adela, care ies din sistem într-o lume necunoscută și înfricoșătoare, singura șansă de adaptare la o viață în societate. Fără astfel de proiecte, distanța dintre ei și noi va fi tot mai mare.

Seria acestor interviuri este susținută de Banca Transilvania, partener strategic al atelierului #remesh.