Portret #remesh – Despre o viață printre și pentru oameni

Dorina are 57 de ani, și e născută în Roman. Trăiește în București de 15 ani, unde s-a mutat pentru un loc de muncă. Lucrează în atelierul remesh de un an. Dorina are vocație de om care are grijă de ceilalți. I-am pus multe întrebări despre ea, iar răspunsurile au fost mai mult despre cei din jurul ei. Vorbește mult și cu empatie despre oamenii de care are și a avut grijă, iar despre ea spune doar câteva cuvinte. Așa am aflat că e muncitoare, că îi place să-și vadă de treabă, să fie liniște în viața ei și că se relaxează învățând lucruri noi, de pe internet sau de la televizor.

După o serie de locuri de muncă în care locuia în casele angajatorilor, chiar înainte de pandemie, Dorina a ajuns pe drumuri. A locuit 2 ani la Pallady, adăpostul primăriei pentru persoane fără adăpost, unde a și întâlnit persoana care urma să îi ofere următorul loc de muncă în casă. A avut în grijă o doamnă, iar după moartea ei, a continuat să-l îngrijească pe fiul ei adult cu nevoi speciale. „Sunt foarte reticenți oamenii care suferă, greu le capeți încrederea. Dar eu am reușit asta, și e o mare bucurie. Mă cunoaște, îl cunosc, îl tratez frumos, ca pe un adult, știu că e atent și sesizează bine totul.” Locuiește cu el și cu alți membri ai familiei, îi face de mâncare, îl ajută cu tot ce are nevoie și gestionează dinamicile din casă, liniștește conflictele. Pare că are acest talent, să simtă când urmează un conflict și să-i extragă de acolo pe cei pe care-i are în grijă.

„Am venit aici ca bonă, am văzut un anunț în ziar în Suceava și n-am știut până în ultimul minut al interviului că locul de muncă e de fapt în București, la o familie de armeni. Am stat 5-6 ani cu ei în casă. Au ajuns copiii de eu eram mama lor. Când vedeam că începe cearta între părinți- ea era geloasă și se certau într-o veselie, luam copiii, îi băgam în maxi taxi și o zi întreagă ne plimbam de nebuni prin București. Până ne întorceam, ei deja se împăcaseră.”

Nu i-a fost ușor să găsească loc de muncă apoi, principala problemă fiind că nu are un domiciliu permanent, dar și din cauza vârstei și a problemelor de sănătate care o supără. „Eu am făcut cam de toate-n viața asta. Dar acum, majoritatea caută tineri – între o babă ramolită ca mine, cu sănătatea șubredă, și unul de 20 de ani, mai degrabă îl alege pe-ăla”, spune Dorina zâmbind. În atelierul remesh se potrivește bine, pentru că prima meserie pe care a învățat-o a fost croitoria. „După ce au murit ai mei, aveam vreo 20 de ani, m-am mutat la rude la Suceava. O mătușă de-a mea e croitoreasă, și când am zis că aș rămâne la ei, mi-a arătat mașina de cusut și mi-a zis: te-a trimis Dumnezeu, uite-o că te așteaptă. Avea mult de lucru, și vreo 7 copii, și animale. Dorina, bine că ai venit, hai să facem treabă! Am cusut, am croit, am lucrat mult pe voal, pe mătase, pe orice.”

La Ateliere Fără Frontiere a ajuns după ce a văzut un afiș că se fac angajări. „M-am uitat pe net și am văzut că e cu producție, am zis gata, aici e de mine. Când am ajuns la interviu, am văzut mașinile de cusut și m-am bucurat. (…) Îmi place ideea și îmi plac și produsele, sunt drăguțe. Mi-a plăcut și că nu e un atelier foarte mare- nu e mult zgomot, multă foială. Eu sunt o fire mai retrasă, îmi văd de treaba mea, de pătrățica mea. E bine și cu colegii, eu sunt genul ăla- nu deranjez. Fac și gata. Mă bucur că am un loc de muncă, și mă bucur mult că-i în croitorie. Am lucrat și-n condiții foarte grele, la un siloz, de exemplu, sau la spălat vase într-un restaurant, dar acum am probleme de sănătate- cu spatele, cu urechile. Nu mai pot face muncă fizică grea. Vreau la mașina mea de cusut.” Spune că parcă ar sta chiar mai mult la muncă, așa bine se simte la mașină, dar trebuie să ajungă acasă, unde are o altă muncă de făcut- îngrijirea unui adult. Dar nu se plânge, se bucură că nu locuiește singură, i-ar fi urât. Îi place și conceptul din spatele atelierului, și consideră că ar trebui să fie legi speciale care să încurajeze și să susțină întreprinderile care îi ajută pe oamenii care au diferite probleme să ajungă mai departe pe piața muncii.

Pentru viitor își dorește să fie sănătoasă, să poată munci în continuare și să găsească un loc de muncă bun, să își rezolve problema cu domiciliul și buletinul permanent, și poate să viziteze Suceava, unde nu a mai ajuns de 10 ani, și unde e înmormântată mama ei.

Seria acestor interviuri este susținută de Banca Transilvania, partener strategic al atelierului #remesh.